VIDEO | Leon Dănăilă, invitat la „Altceva cu Adrian Artene”: „M-am dus la New York, cu bursă, prin Ministerul Sănătății, pentru că nu aveam bani”

Publicat: 12/11/2023, 13:42

Renumitul și extrem de respectatul Profesor Doctor Leon Dănăilă a fost invitatul celui mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”. Acesta a vorbit despre momentul în care a decis să devină medic, pentru a ajuta oamenii fără posibilități financiare.

„Eu sunt dintr-o regiune mai săracă, din nordul Moldovei, județul Botoșani, unde oamenii, când eram eu mic, vedeam că se tratează printr-o babă care îi descânta și preotul venea să-l împărtășească. Părinții mei nu erau oameni intelectuali, dar eu în mintea mea, văzând că unii cu posibilități mai mari se duc la Cernăuți, acolo se duceau toți bolnavii mai dificili, făceau operații, erau salvați în condiții optime.

Eu am zis atunci că mă fac medic, să îi ajut pe oamenii ăștia, chiar dacă nu au bani, dar eu trebuie să îi ajut.

Mi-a introdus în cap această idee și medic m-am făcut, până la urmă. După ce am terminat facultatea, m-am dus la secția de Neurochirurgie, unde se folosea la vremea aceea o tehnică foarte înapoiată, așa era la vremea respectivă, tumorile se scoteau cu degetul, băga în creier, individul respectiv făcea o hemoragie foarte mare, rămânea paralizat după operație, mortalitatea era extrem de mare.

Atunci, citind în reviste, majoritatea rusești, la vremea respectivă, dar mai veneau și reviste din Apus, am citit că mortalitatea este de 4, sub 4% în neurochirurgie în leziune vasculare cerebrale.

Mi-a intrat în cap ideea să mă duc să văd și eu cum se operează acolo. Eu am intrat mai mult prin efracție, eram mai tânăr, profesorul nu dădea cheia de la arhivă la nimeni, dar eu am făcut curte la secretară, tinerețea are posibilități mai mari de a rezolva unele probleme.

Am făcut o statistică, am constatat că la noi mortalitatea era de 60%. Rezultatele operatorii erau dezastruoase. Am zis că trebuie să mă duc undeva, în Apus, să văd cum operează, de au mortalitate 4%.

„M-am dus în America, acolo a luat naștere neurochirurgia”

Nu eram membru de partid la vremea respectivă, fiindcă taică-miu a fost arestat, am avut niște probleme politice, dar fără să fii membru de partid nu puteai să progresezi absolut deloc.

M-am dus la secretarul de partid și l-am rugat…„Măi, Nae…”, era radiolog, mai apropiat de mine, fă-mă și pe mine membru de partid, că vrea să mă duc și eu în străinătate.

Mi-a zis „măi, eu te fac, dar să iau o caracterizare de la tine, de unde te-ai născut, încercăm să te fac”.

După două săptămâni mă cheamă și îmi arată caracterizarea respectivă. „Nu numai că nu te fac membru de partid, dar te și arestează. Că taică-tu a fost arestat…” În sfârșit, o mulțime de bazaconii și i-am zis să rupem această caracterizare, îți dau eu un nume de la care să ceri, un coleg de al meu, profesor de limba română, el a dat o caracterizare bună.

În sfârșit. M-am făcut membru de partid, trebuie să ai toate aprobările, inclusiv de la tovarășa, și m-am dus în America, acolo a luat naștere neurochirurgia, acolo aveau mortalitatea cea mai scăzută din lume.

M-am dus la New York, cu bursă, prin Ministerul Sănătății, că nu aveam bani. Am văzut acolo , cum se utiliza tehnica cu microscopul operator. Am introdus microscopul în țară, am reușit să scad mortalitatea la nivel mondial. Să șterg această diferență dintre neurochirurgia românească și neurochirurgia din Apus. Am adus un mare beneficiu țării prin faptul că am introdus microscopul operator și laserul în microchirurgie, astfel încât sunt mulțumit din acest punct de vedere că am ajutat foarte mulți oameni și am salvat atâtea vieți”, a spus Leon Dănăilă, la podcast-ul „Altceva cu Adrian Artene”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa